articole

luni, 30 noiembrie 2015

Tort cu mirere ( Tort medovik 2)







Daca m-ar intreba cineva care e gustul copilariei, atunci cu siguranta i-as face acest tort. Intai de toate pentru ca il facea mama la fiecare serbare apoi pentru ca e primul tort care l-am invara sa il fac si eu pe la 10 ani si de atunci il port in suflet si in minte acea aroma a copilariei. E un tort simplu cu care nu dai gres si care cei mai mari mofrurosi l-ar accepta.
Poate pentru marea majoritate dintre voi e o reteta care nu spune nimic  si nici nu are cum pentru ca Je sunt o modloveaca de peste Prut unde dulciurile din copilarie erau altfel, retete care aici nu se fac si invers. Nu mii rusine sa afirm ca prajiturile invatate aici(RO), care este de mult casa mea, au un gust aparte, dar de neinlocuit cu gustul copilariei.
Acest tort nu l-am mai facut mai bine de 15 ani, chair daca varinta de pe blog cea cu smantana am facut-o acum ceva ani, acesta e reteta care se intalnea cel mai des asta datorita faptului ca e mai accesibila.
Insa toate aceste amintiri de copilarie nu ar fi fost posibile daca Rama maestro nu ar fi  propus o provocare tare draguta " Descopera dulciurile copilariei" gazduita de www.prajituria.ro care ne invita pe noi toti sa facm prajituri care ne aduc aminte de copilarie.

Rama Maestro va asteapta cu premii pe masura. Cele mai inspirate 4 retete de prajituri ale copilariei, cu crema si facute in casa, inscrise in competitie in perioada 10 noiembrie – 1 decembrie, vor fi premiate. Marele castigator va avea ocazia de a pregati reteta prajiturii preferate din copilarie alaturi de bucatarul Vladut, in cadrul emisiunii “Neata cu Razvan si Dani” si se va bucura de un voucher  de cumparaturi online in valoare de 250 euro. Ocupantii locurilor II, III si IV vor primi cate un voucher de cumparaturi online in valoare de 250 euro, 200 euro, respectiv 100 euro. Castigatorii vor fi desemnati pe baza aprecierilor publicului si ale juriului specializat, in egala masura si, pe data de 10 decembrie, vor fi invitati la un cooking session special alaturi de Vladut, la Chef Parade in Bucuresti. 

Ingrediente 

foi

pentru foi
                                                                  -2 oua mari                                                                        
                                                                -60 gr margarina Rama                                                                          
                                                         -2 linguri de miere                                                              
                               -1 lingurita cu varf de bicarbonat de sodiu                           
                                                              -~3 pahar faina                                                                   
-200 gr zahar 


Crema
-600 ml lapte
-250 margarina rama
-180 gr zahar
-3 linguri faina
-2 galbenusuri ou
-esenta de vanilie sau jumate de baton





Mod de preparare


Se amesteca intr-un vas  ouale cu zaharul dupa care se adauga miere si untul si se pune la bain mare, se amesteca pana cand incepe sa se topesca zaharul, dupa care se adauga bicarbonatul( compozitia isi va dubla volumul)


se amesteca bine se mai lasa foarte putin apoi se toarna compozitie peste 2 pahare de faina si se amesteca daca este necesar se mai adauga inca un pahar, aluatul trebuie sa aibe consistenta plastiline, daca pot zice asa. Se imparte in 5 parti egale.
Se intinde o foaie cu sucitorul, nu este necesar sa fie rotunde dupa ce se v-o coace le veti decupa dupa o farfurie 22 cm diamteru resturile se v-or pastra pentru decor , se aseaza in tava se coace timp de cateva minute la foc mare 180-200 C atentie ca se ard foarte repede , foile trebuie sa fie auriu-maronii. 

Crema
Se pune laptele la incalzit cu zaharul, separat se bat ouale cu putin zahar apoi se pune faina si se dizova cu putin lapte rece. Cand laptele e cald se toarna in fir subtire peste oua apoi se pun la foc mic, Se adauga si jumate de baton de vanilie sau esenta. Cand da in clocot se amesteca incontinuu sa nu se prinda de vas si se lasa sa fiarba 7 min. Se amesteca!
Se ia de pe foc crema se adauga margarina si se amesteca energic. 

Cand s-a racit crema se umplu foile decupate. La fiecare foaie se pune cate ~4 linguri de crema. Crema trebuie sa ramana pentru ultima foaie si laturi.

Resturile de blat se pun in robotul de bucatarie si se mixeaza pana obtinem un pesmet. Cu acestea se inbraca tortul.
Pentru ca eu am uitat sa pastrez crema si pentru decor am batut putina frisca si am ornat tortul insa voi putetisa il faceti simplu sau sa pastrati crema pentru finisare.




Despre Tartino si ce bunatati am facut pe durata campaniei

Salutare dragilor,

am ajuns la sfarsitul campaniei de testare organizat de Buzzstore a branzei tartinabile Tartino de la Hochland. Tartino este realizata din ingrediente naturale, noul produs este disponibil in trei sortimente: Natur, Rosii si Spanac.
Branza este intr-un amabalaj inovator in forma de tub cu trei forme integrate , steluta , trifoi si spagheti care modeleaza branza diferit.
Pe durata a catorva saptamani v-am propus mai multe retete cu acesta branzica dar si consumata simplu pentru diminetile in care va puteti sarfata simplu cu o delicioasa branzica in trei sortimente natur, cu spanac sau rosii.
Am degustat toata gama si s-au creat preferinte, desigur in familie, iar ca sa fiu sincera va pot spune ca cel mic adora branzica Tartino natur, mami pe cea  cu spanac iar tati cu rosii. Deci gusturile nu se discura iar gama e delicioasa in diferite combinatii. 

Pentru a face o retropspectiva a bunatatilor cu Tartino va invit sa vedeti retete 





 Shaorma cu Tartino



iar pentru final va propun un sedvis delicios cu sunca presata branzica de vaci si Tartino natur


Nu uitati daca vreti sa testati si voi produse noi pe piata va puteti crea cont aici http://buzzers.ro/invite/a72915e7259c2c8a8b097fc48ff59710

Bruschete cu branza Tartino si rulada

Pentru ca se apropie sarbatorile va propun niste idei de aperitive simplu de realizat si delicioase . Pentru un rezultat yami am folosit branza Tartino natur de la Hochland.





 Dupa spuneam retetele se gatesc destul de rapid si usor pentru bruschete aveti nevoie de:
-1 bagheta
-300 gr branza de vaci
-3 linguri rase cascaval
-1 tub Tartino natur
-1 castravete
-6 felii sunca padurea neagra

Mod de preparare

- se taie painea felii si se pun intr-o tava de cuptor ., Se dau la cuptorul incins in prealabil la 180C pentru 5-7 min. Sa se pajeasca putin .
Se amesteca branza de vacu cu cascavalul ras si branza tartino. Se ung feliile de bagheta prajita cu crema de branza se pun bucati de sunca , rosii uscate sau castravete.

Rulada cu branza de vaci si branza tartino


Pentru rulada folosim la crema aceiasi umplutura ca la bruschete

Foaia:

-3 oua

-150 gr unt
-1 pahar faina
-150 ml lapte
-sare, piper


Ouale se bat cu sare, se adauga faina , untul topit si laptele caldut. Tava de copt se tapetaeaza cu hartie se pune compozitia si se da la cuptor 20 min.
Se amesteca branza cu cascavalul ras si Tartino. Dupa ce s-a copt rulada se pune pe un prosop umed se aseaza compozita si se ruleaza. Atentie e foarte frageda. Se da la rece.




marți, 10 noiembrie 2015

Briose cu spanac si cu branza Tartino si somon afumat

Daca copilasi vostri nu iubesc spanacul sau nici voi, atunci sigur nu ati incercat combinatia asta de branza -spanac si cu o crema de branza pe deasupra cu putin somon afumat( pentru cei mari), e un rasfat deplin, va asigur. Retete este pe cat de simpla pe atat de buna. 

Dupa cum am povestit si in postarea anterioara testez noua gama de branza Hochland si anume brinza tartinabila la tub Tartino in cadrul campaniei organizate de BuzzStore si Bucuria gustului 
daca vreti sa testati si voi produse inscrieti-va aici


Ingrediente
-2 oua
-3 linguri zravene de spanac decongelat maruntit
-4 linguri cas de vaci/branza/ cascaval
-2 cesti faina
-3/4 ceasca chefir
-1/2 ceasca ulei
-1 praf de copt
-sare,piper
-1 tub branza tartino spanac
-2 felii somon afumat

Mod de preparare
Se bat oaule cu sare si piper se adauga iaurtul/chefirul,uleiul si se amesteca bine, spanacul, casul de vaci iar la final faina amestecata cu praful de copt. Se toarna compozitia in forme de briose si se da la cuptorul incins la 180 C timp de 25 min.

Cand s-au racit se decoreaza cu branza Tartino si somon afumat.

Pofta buna!

vineri, 6 noiembrie 2015

tarta cu dovlecel si mini tortulete aperitiv cu branza Tartino

Acum ceva timp in urma am primit coletul de la Buzzstore care ne provoaca sa descoprim noua gama Hochland branza tartinabila Tartino. Realizat din ingrediente naturale, noul produs este disponibil in trei sortimente: Natur, Rosii si Spanac.
Branza este intr-un amabalaj inovator in forma de tub cu trei forme integrate , steluta , trifoi si spagheti care modeleaza branza diferit.
Deci ce imi ramane este sa testez si sa va inpartasesc si voua impresiile.

Dupa mai multe combinatii va pot spune ca este o bunatate iar cel mai mult imi place cel cu spanac. Voua care va place?

Prima incercare au fost niste mini tortulete , care le-am pregatit dimieata la micul dejun dar pot servi ca un aperitiv delicios pentru musafirii neastepati. Simplu, bun si rapid

-felii de paine
-branza Tartino natur, spanac si rosii
-cateva masline si patrunjel pentru decor

Forma feliilor de paine am obtinuto cu ajutorul forme de biscuiti :) in rest imaginatie




Pentru tarta cu dovlecel aveti nevoie de


un dovlecel,
 4 albusuri, 
1 ou,
 1 lingura faina, ,
 1 lingura ulei, 
100 gr cas vaci, 
decor branza Tartino cu spanac, natur si rosii. 

Dovlecelul se da prin razatoare si se pune la scurs. Albusurile se bat spuma cu putin sare, apoi se adauga galbenusul, faina, se amesteca usor, uleiul , cas de vaci dat prin razatoare si dovlecelul. Se toarna totul intr-o tava si se da la cuptor la 180 C pentru 30 min sau pan cand este rumena deasupra. Cand s-a racit se decoreaza cu crema de branza Tatino dupa gust si preferinte